|
|
|
|
|
|
|
Carola Szilvássy – Jurnal cu imagini
Carola Szilvássy a lucrat ca asistentă medicală voluntară în timpul primului război mondial, o perioadă decisivă a vieții ei. Ea a terminat în mod oficial colegiul de formarea moașelor, după care a cerut autorizarea plecării sale pe front, unde a lucrat alături de medici și chirurgi, adunând experiență prin sprijinirea necontenită a răniților. A petrecut doi ani pe frontul ruso-polonez și în fiecare zi a înregistrat evenimentele în jurnalul său. Din textele ei concise și propozițiile sale scurte se conturează soarta soldaților anonimi, o soartă care este întotdeauna însoțită de compasiunea și atenția baronesei. Sumedenia semnelor de exclamare în descrierile obiective de război sunt semnele tensiunii și a furiei acumulate în Carola.
Din notițele sale aflăm informații nu doar despre persoanele- cum ar fi Sandor Kiss, Gyula Batthyány, Hans Eder – dar și de evenimentele ca au întristat-o. Mesele comune, muzica și călătoriile cu birja au fost destul de importante pentru a fi notate chiar și în zilele încărcăte emoțional. Pentru sacrificiul ei în serviciu, în 1917, a primit Ordinul Erzsébet de primă clasă.
Urmează fragmente remarcabile din jurnalul lui Carola.
23 august
În sfârșit. A ajuns telegrama cu ordinul de chemare! La 11 noaptea din Spitalul Crucii Roșii! Cu sergentul pe jos, apoi cu birjarul beat și soția lui!! Sediul central districtual al apărării naționale. Etc, etc. Pregătiri 24-25, apoi ordin de deplasare pe 26.
26 august
Plecare la ora 15:00!!! Casă de plecare din Oradea (Nagyvárad), în camere de oaspeți, în oraș, în Valea lui Mihai (Érmihályfalva) 400 de prizonieri ruși (cinci ofițeri) au ovaționat fericiți! Seara în Carei (Nagykároly), mari ovațiuni pentru noi! Pe 27 martie așteptau 500 răniți pe Insulă, dar a trebuit să plecăm mai devreme. La prânz ne-am întâlnit cu ei la Nagybácska, nu erau ofițeri și răniți grav! Preot laș!!!! În stații primim alternativ vești foarte bune și foarte proaste! În Kőrösmező, cu locotenent-colonelul Körösi cină cu șampanie!
29 septembrie
La 9 dimineața! Gyula Batthiányi în Gálcsécs! De prânz Ungvár! Berezna Mare la trei jumăte! La casa farmacistului jefuit! În camera unui suspect de holeră! Locotenentul Postan a vorbit despre panica stupidă de ieri! Cină frugală! Ploaie! Febră, furtună! Elemér Windischgratz cu Lajos și Márton au ajuns pentru ciorba de cartofi! Seara au venit în căutarea românilor fugari!! Planul militar!!! Jandarmul a vrut să o captureze pe Márti! Vechi Plângerile medicului bătrân! Satul plin de bolnavi de holeră!
9 octombrie
Dimineața la 6, în bucătăria batalionului Bosnia, o grabă mare! Excelent mic dejun! Preoții povestesc noaptea oribilă petrecută în biserică! Locuință bună! Armata 22 a luat muntele deasupra lui Turka! Au luat sute de prizonieri ruși! German rănit la casă!
16 noiembrie
Plimbare mare în munți! L-am iertat pe Sipos! Mai întâi la doctori! Băiatul Tót mă crede spion! Atacăm la aripa stângă, dar din păcate vienezul Sandsturm a fugit prin strâmtoarea Uzsoki! Seara amenajează spațiile de pansament! Sehrer aduce vești proaste! Lucru până la 12 jumate noaptea! Noapte neliniștită, fără somn!
1915
17 iunie
Dimineața la opt intrare la Reserve-Spital! Medic colonel polonez amabil! Medic polonez mut! Plângerile doctorului din Viena! Bun chirurg! Sloven emoționant! Maghiari dragi! Extrem de multă muncă! Până la șapte seara! Săracul pictor nervos! Seara Gyula Batthiányi, Inkey, Bogyay, Balla! Grodek este al nostru! Aici am pierdut 100 în două zile!
13 iulie
Toți răniții pleacă, doar zece rămân! Foarte puțină muncă! La prânz, după-amiaza cu Balla, trecem cu birja prin locuri frumoase: pajiști, păduri. Munți, punte amețitoare! Ordinul Erzsébet a sosit! Hindenburg trage cu 600 de tunuri asupra Varșoviei (Varsó)! Kiss își ia la revedere. Maiorul Fehervar este luat de Hoffmann!
10 august
Multe pansamente înainte de masă! După 10plec! Mic dejun cu Eder! Apoi, pe calea ferată! La unsprezece jumate plecarea spre Stanislau! Sosesc la trei jumate! Alte spitale! În magazine! Soldați maghiari cântând! Cină cu muzică!
7 octombrie
Relația diplomatică dintre Bulgaria și Rusia a fost întreruptă. Puțin de lucru. Călătorie și prânz cu Kiss! Dificultăți la Podul Pruth! Și după masă călătorie cu birja cu Eder! Serată Signum, Kiss și Eder! Hase cântă! Înainte Balla, la cină!
7 noiembrie
Băiatul maghiar cu amputație fără febră pentru prima oară! Pe strada Sükösd! Angajări de asistente medicale! Cinema! Citate din film picant! Eder la cină! Illyés cu vioară! Seara excelentă etc. etc.
18 decembrie
Balla înapoi. Dupa-amiaza cântând cu Józsika! Odescalchi la mine! O mare problemă înainte! Pfanner, cu Sükösd la mine pentru un minut! În spital, birjarul polonez a mințit! Suspans imens! Balla la mine la cină! + jumătate de film. În cinematograful încă Jósika. Dobelhof.
1916
5 ianuarie
Succes pe intregul front! Mai multă muncă! Paisprezece cazuri de narcoză! Kiss la cină! Apoi Eder, Balla! Mă duc la culcare!
24 februarie
Rezecție! Asist! Apoi Trebits! Imediat după prânz, Eder și mai târziu atelier! Eder pictează Sfânt. T), după spital cinematograf, film slab de detectivi) Eder și cu Balla! Acasă mă așteaptă telegrame! Marika a murit! Teribil și atât de intangibil! Îl trimit pe Eder! Singură seara!? Mă duc la culcare, sunt trează până la 3!
6 Martie
O zi nervoasă! Dimineața operație de Hernia apendicita! Apoi Elemér în spital! Cu zece minute după masa de prânz atelier! După cină, Balla, Eder, sosim acasă de la spital la șapte jumate! Apoi la doctor! Noaptea cu Elemér!
21 aprilie
Eder de serviciu! Asist la o operație lungă, radicală la urechea medie! Pfanners mă invită la Czernovizt. Nu mă duc. La prânz cu Sükösd la Majevszky! Discuție lungă cu cel dintâi în stradă! Cina cu Kiss, apoi Sfânt., Inkey, Balla. Serviciul de noapte la cadeți.
10 mai
Destul de multă muncă. Kiss e căpitan de ieri. [...] La pranz, discuții despre excursie în grădină cu Eder! Apoi gustare în trei! Călătorie cu Eder! La opt jumate la familia Pfanner! Marș cu făclii etc., etc! Cunoașterea a noi persoane ! Contabil amabil! Oameni lingușitori și infami! După cină Kiss și Eder!
15 iunie
Mari dezorganizări cu spitalele! Locotenent colonelul Bihar după-amiaza! [...] Foarte complezent, amabil! Cu el la tren, dar mai întâi la doamna Pfannern! Șoția lui Jámbor este obraznică! Ne dăm seama, că Lukrécia este un aventurier! Exilat din Huszt anul trecut!
12 iulie
Multă muncă, noi răniți! Balla nu a plecat! La mine de la 12 la 1! După prânz eu la la Szin! Acasă cu mine! Baie, doarme și pleacă în călătorie! Ies cu birja singură în pădurea frumoasă a trezoreriei! Doamnei Pfanner îi este rău! Plimbare cu A. O seară superbă!
5 august
Noi răniți! Baranya! Doamna Pfanner, Eder mă așteaptă acolo! Seară foarte buna! 18 la masă! Sternbergii merg în Maramureș (Máramaros)!
Sursa:
Baron Bornemissza Karola Elemérné Szilvássy: Înregistrări din Cluj (Kolozsvár)
|
|
| |
|
|
|
|